Pe vremea foametei organizate din 46-47, în Moldova Sovietică, se mânca orice: lobodă, coajă de stejar, țiștari, scoici, șerpi, șoareci. În cele 150-170 de zile de foame, atât cât se poate trăi fără o sursă de mâncare constantă și sănătoasă, schimbările fizice și psihice ale organismului uman sunt uluitoare. Creierul declanșează mecanisme puternice de supraviețuire, iar omul va dori să mănânce cu orice preț, chiar dacă asta înseamnă să consumi carnea propriilor copii.

Pe 6 iulie curent s-au împlinit 70 de ani de la cel de-al doilea și cel mai mare val al deportărilor staliniste din Basarabia. Operaţiunea denumită conspirativ „IUG” (Sud - trad. din rusă) a coincis cu perioada foametei organizate din Moldova sovietică. Psihanaliștii susțin că aceste fenomene ne-au marcat profund. Am crescut cu bunici și părinți care ne-au învățat că „dacă avem o bucată de pâine pe masă, suntem fericiți". Așa că ne-am obișnuit să nu cerem prea multe - și dreptate, și cultură, și democrație. E suficient că avem pace și ce mânca.

Am adunat mărturii ale supraviețuitorilor foametei din 1946-1947 și am încercat să aflăm ce înseamnă „să mori de foame". Pentru a înțelege prin ce trece corpul și psihicul omului atunci când nu primește hrană, am discutat cu mai mulți specialiști:

Principala sursă de energie pentru tot este glucoza, deoarece creierul nu funcționează fără glucide. (Glucoza se conține într-o gamă variată de produse, de la pâine, semințe, orez, cartofi până la fructe, legume, cereale, paste făinoase - n.r). Avem depozite de glucide în ficat și mușchi. Primul lucru pe care-l face organismul când n-are parte de hrană este să mobilizeze aceste depozite în sânge pentru a asigura activitatea creierului și acest lucru se întâmplă foarte rapid. Nu trebuie să treacă zile, ci câteva ore. În principiu, primele trei zile de înfometare reprezintă etapă mai acută. Practic acum au loc majoritatea schimbărilor metabolice. După patru zile de foame, organismul începe a folosi ca sursă de energie grăsimile, întrucât rezervele de zahăr din sânge se termină. Așadar, în perioada următoare scade țesutul adipos.

Unul dintre mecanismele de apărare a organismului este să scadă rata metabolismului. Astfel, peste aproximativ o săptămână de foame, se trece la un regim de letargie, semi-adormire a organelor. Se atestă și pierderea percepției de sete. Așadar, oamenii, pe lângă faptul că sunt malnutriți, sunt și deshidratați. Cu cât timpul trece, începe să se accentueze apatia și depresia. Insuficiența de proteine cauzează și o scădere drastică a imunității (imunoglobulinele, adică anticorpii sunt și ei tot proteine), omul fiind mult mai susceptibil la diverse infecții.

Peste 3-4 luni, în ultimă fază, organismul începe să folosească proteinele din mușchiul inimii și a organelor interne. Trebuie să știm că proteina este baza funcționării majorității organelor vitale. Creierul se apără până în ultimul moment și nu permite să se folosească substanțele din el. În cea de-a 5-a lună, corpul este deshidratat, uscat în totalitate. Omul se transformă într-un schelet și se pregătește de moarte.

Dacă omul consumă totuși anumite vitamine și minerale, dar fără proteine, fazele prin care trece organismul sunt cam aceleași. În acest caz, se evidențiază o umflare generală a organismului cu edeme la mâini, picioare și față (Sindromul Kwashiorkor). Acest lucru se întâmplă, pentru că, organismul primește vitamine și minerale, dar nu primește proteina care să mențină lichidul în spațiul vascular și să nu-i permită să se ducă în țesuturi. Canibalismul, consumul de șoareci etc. nu va avea impact negativ asupra sănătății atât timp cât carnea este prelucrată termic.

În urma discuțiilor noastre cu specialiștii, am elaborat o sinteză a etapelor înfometării organismului uman pe care o prezentăm în continuare:

Criza alimentară a început în RSSM în 1945 fiind provocată, în principiu, de politica fiscală a statului sovietic. Seceta din acei ani a înrăutățit situația țăranilor. Autoritățile sovietice au obligat gospodăriile țărănești să dea totul statului: semințe de floarea-soarelui, cartofi, fân, fructe, legume, carne, lapte, brânză, lână, ouă. Campaniile de colectare a alimentelor din satele Moldovei s-au desfășurat abuziv și nemilos. „Ne-au măturat podurile", spun, astăzi, bătrânii care și-au trăit copilăria în acele vremuri zbuciumate. În februarie 1947, în Moldova sovietică, au fost înregistrate peste 240 mii de cazuri de distrofie alimentară (stare patologică ce constă în alterarea structurii organismului ca urmare a tulburărilor de nutriție – n.r), potrivit datelor incluse în culegerea de documente „Foametea în Moldova sovietică (1946-1947), semnată de Anatol Țăranu.

Foametea îndelungată produce schimbări majore și la nivel psihic. Specialiștii susțin că în asemenea situații de criză, omului i se actualizează instinctul animalic. Unii, grație unei etici morale pe care o au, nu vor recurge la fapte condamnabile, ci vor alege, mai degrabă moartea, în schimbul demnității lor umane. Alți indivizi, însă, cu altă structură psihică, într-un moment de dezorganizare, sunt capabili de acte reprobabile, precum canibalismul. În pofida faptului că n-au mâncat zile și săptămâni în șir sau au avut o hrană extrem de săracă, mulți copii și adolescenți au rezistat. Aceștia și-au salvat viața consumând ierburi, plante și alte mâncăruri încropite din ce găseau care le-au asigurat un minim de minerale și vitamine.

Ludmila și-a trăit copilăria în foamete, iar adolescența în Siberia, fiind deportată alături de mama și frații săi. Cu toate acestea, nu și-a pierdut nici o clipă blândețea și mărinimia.

În RSSM, din ianuarie până la 15 februarie 1947, au fost înregistrate 39 de cazuri de canibalism, se menționează în culegerea de documente Foametea în Moldova sovietică (1946-1947), semnată de Anatol Țăranu. Unul dintre acestea a fost fixat în procesul-verbal al unui interogatoriu, făcut de reprezentanții legii, datat cu 21 și 22 februarie 1947 și publicat în aceeași lucrare. Unii istorici susțin că ar fi avut loc mai multe asemenea acțiuni care nu au fost depistate oficial.

Canibalismul este un fenomen întâlnit în condiții extreme. Vera Budan, psihologă practiciană, spune că regimul psihic de supraviețuire are o singură sarcină, să facă absolut tot ca să ne țină în viață. „Acesta blochează morala, iar regulile sociale nu mai reprezintă un filtru pentru comportamente. Oamenii care au fost în stare să recurgă la aceste acte, nu au avut neapărat dereglări psihice, anterior. Totuși, durerea a ceea ce au făcut nu-i va lăsa să trăiască o viață normală, după ce se vor „trezi", explică specialista.

Specialiștii spun că, din punct de vedere psihologic, se pot formula mai multe ipoteze despre ce a însemnat foametea organizată. În primul rând, aceasta a permis sistemului represiv să construiască o formă de manipulare. Populația a fost adusă la o stare de funcționare arhaică, foarte primitivă, când omul este pus în contact cu nevoile fundamentale ale sale care țin de instinctul de supraviețuire: hrană, adăpost, somn etc.

„Oamenii au fost impuși să regreseze la această nevoie primitivă, fundamentală care ținea de supraviețuirea lor fizică, concretă, aici și acum. Această stare de regresie dezumanizantă riscă să anuleze celelalte nevoi: de identitate națională, de afiliere culturală, nevoia de căutare a unui anumit sens, nevoia de libertate, de identitate comunitară, nevoia estetică etc", explică Zinaida Bolea, doctoră în psihologie. Astfel, un individ supus unor stări de limită, poate fi manipulat cu mai multă ușurință.

Psihanaliștii spun că este foarte important să ne putem imagina cum un om, care a trecut prin această foamete, va percepe cognitiv și emoțional tot ce va veni după. Foametea din 1946-1947 a durat destul de mult, încât oamenii să interiorizeze această stare de neputință.